Naţionalele de fotbal ale Irlandei şi Suediei au încheiat la egalitate, 1-1, în primul meci disputat în Grupa E a Campionatului European din Franţa.
Cotate cu şanse minime de a trece de o grupă dominată de Italia şi Belgia, Irlanda şi Suedia şi-au pus piedică reciproc în disputa directă ce a avut loc pe Stade de France.
Irlanda a început meciul mai bine. A fost mai incisivă în prima repriză, dar şi-a creat cele mai mari ocazii în urma unor şuturi trimise de la distanţă.
Mai întâi torpila lui Brady, de la 25 de metri, s-a dus puţin peste, în minutul 30. Apoi, în minutul 33, şutul lui Hendrick a nimerit transversala.
În minutul 49, Hoolahan a deschis scorul cu un şut din câţiva metri. Ulterior, însă, Irlanda, considerată mai mult o echipă de oldboys, a terminat benzina, iar Suedia a pus stăpânire pe joc.
Mai întâi, Ibrahimovic şi Forsberg l-au întins serios pe Randolph. Apoi, suedezii au 3-4 cornere la rând, dar fazele fixe rămân fără rezultat.
În cele din urmă, meciul a fost decis de primul autogol de la acest turneu final. În minutul 73, Ibrahimovic a centrat în forţă, iar Ciaran Clark a trimis cu balonul în propria poartă.
Irlanda – Suedia s-a terminat 1-1, iar ambele echipe pierd puncte importante în condiţiile în care mai au de jucat meciuri infernale cu Belgia şi Italia.
Irlanda – Suedia 1-1.
Au marcat: Hoolahan (’49)/ Clark (’73 – autogol).
Irlanda: Randolph – Coleman, O’Shea, Clark, Brady – Whelan, Hendrick, Walters (McClean ’63) – McCarthy (McGeady ’85), Long, Hoolahan (Robbie Keane ’78). Antrenor: Martin O’Neill.
Suedia: Isaksson – Lustig (Johansson ’45), Martin Olsson, Lindeloef, Granqvist – Kaelsstrom, Forsberg, Lewicki (Ekdal ’86), Sebastian Larsson – Berg (Guidetti ’59), Ibrahimovic. Antrenor: Erik Hamren.