Sute de fotbalişti au evoluat în grupele Campionatului European din Franţa, însă relativ puţini au strălucit, iar specialiştii de la goal.com au stabilit echipa competiţiei de până acum.

Bale este considerat cam cel mai bun jucator de pana acum de la Campionatul European
Bale este considerat cam cel mai bun jucator de pana acum de la Campionatul European

Una dintre revelaţiile turneului final este, în mod sigur, selecţionata Irlandei de Nord, echipă cu care noi ne băteam de la egal la egal în grupele preliminare. Însă dacă România a dat-o, efectiv, în bară la Europene, nord-irlandezii au obţinut o calificare istorică în optimile de finală.

Iar eroul acestei calificări este fără doar şi poate portarul Michael McGovern. Goalkeeper cu parade excepţionale în toate trei meciurile din grupe, McGovern a închis, efectiv, poarta împotriva Germaniei făcând ca adversarii să fructifice un singur şut din cele nouă avute pe spaţiul porţii adverse.

Deşi Irlanda de Nord a pierdut cu Germania, 0-1, intervenţiile lui McGovern au făcut ca echipa sa să aibă golaverajul necesar pentru a accede în faza următoare a competiţiei.

În condiţiile în care multe meciuri de la Euro s-au disputat pe muchie de cuţit, era normal ca apărarea ideală să aibă în prim plan doi fundaşi ultra-experimentaţi: croatul Darijo Srna (34 de ani) şi italianul Leonardo Bonucci (29 de ani). Alături de ei apar, însă, şi doi jucători surpriză. Este vorba de polonezul Michal Pazdan, un alt jucător de 29 de ani care ar putea prinde transferul carierei după turneul final, şi neamţul Jonas Hector, jucător care, la 26 de ani, încă visează să facă pasul de la FC Koln, actuala sa echipă, către una dintre marile forţe ale campionatului Germaniei.

Linia de mijloc o resimţim din plin, în condiţiile în care doi dintre cei patru jucători selectaţi ne-au fost adversari în grupe. Este vorba despre extrema dreaptă Dimitri Payet, autorul unor goluri de povestit nepoţilor, şi de extrema stângă Granit Xhaka, jucător elveţian transferat de curând de Arsenal Londra pentru 45 de milioane de euro.

Linia de mijloc este completată cu alţi doi jucători de mare experienţă, respectiv Andres Iniesta, care arată că la 32 de ani încă nu şi-a pierdut abilităţile, şi Marek Hamşik, mijlocaşul slovac care practic a ţinut în cârcă echipa lui Jan Kozak.

Atacul este unul clasic, alcătuit dintr-un jucător de forţă, Alvaro Morata, şi unul de viteză, Gareth Bale. De altfel cei doi fotbalişti sunt şi golgeterii la zi ai competiţiei cu câte 3 reuşite.

Cu alte cuvinte, 11-le ideal de la Euro, de până acum, arată astfel: McGovern – Srna, Pazdan, Bonucci, Hector – Payet, Hamşik, Iniesta, Granit Xhaka – Morata, Bale.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version