Armata americană îşi va continua eforturile de evacuare de la aeroportul din Kabul până la termenul limită de 31 august dacă este nevoie, dar în ultimele două zile prioritatea va fi transportul trupelor şi echipamentului militar americane, a anunţat miercuri Pentagonul, potrivit Reuters.
Generalul-maior William Taylor, din partea Statului major al armatei SUA, a declarat într-o conferinţă de presă că peste 10.000 de oameni se află în prezent la aeroportul din Kabul aşteptând să fie evacuaţi din Afganistan.
El a adăugat că, în ultimele 24 de ore, peste 19.000 de persoane au fost evacuate cu 90 de zboruri, numărul total al oamenilor evacuaţi din Afganistan ajungând la aproximativ 88.000. Taylor a precizat că la fiecare 39 de minute a decolat un avion de la Kabul.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a informat că în prezent la aeroportul din Kabul se află 5.400 de militari.