Comisia Europeană şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE au trimis scrisori unui număr de 20 de companii aeriene identificate că practică dezinformări legate de mediu. 

Executivul comunitar a constatat, în special, crearea unei impresii incorecte că plata unei taxe suplimentare pentru finanţarea unor proiecte climatice cu impact mai redus asupra mediului sau pentru sprijinirea utilizării combustibililor de aviaţie alternativi poate reduce sau contrabalansa pe deplin emisiile de CO2. O altă practică vizează utilizarea termenului „combustibili de aviaţie durabili” (SAF) fără a prezenta în mod clar impactul acestor combustibili asupra mediului. De asemenea, cele 20 de companii aeriene utilizează termenii „verde”, „durabil” sau „responsabil” în mod absolut. O altă practică vizează punerea la dispoziţia consumatorilor a unei comparaţii a zborurilor în ceea ce priveşte emisiile lor de CO2, fără a furniza informaţii suficiente şi exacte cu privire la elementele pe care se bazează comparaţia.

„Dacă dorim consumatori responsabili, trebuie să le oferim informaţii exacte. Din ce în ce mai mulţi călători se preocupă de amprenta lor de mediu şi aleg produse şi servicii cu performanţe de mediu mai bune. Ei merită răspunsuri exacte şi ştiinţifice, nu afirmaţii vagi sau false. Comisia se angajează pe deplin să creeze condiţii astfel încât consumatorii să poată face alegeri informate în contextul tranziţiei verzi şi să nu mai cadă victime dezinformării ecologice. Ne aşteptăm ca atât companiile aeriene, cât şi orice alt operator industrial, să facă afirmaţii responsabile legate de mediu”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova.

Companiile în cauză au termen 30 de zile pentru a da un răspuns în care să prezinte măsurile pe care le propun pentru a se conforma. Apoi, Comisia Europeană va organiza reuniuni cu reţeaua CPC şi cu companiile aeriene, pentru a discuta soluţiile propuse de ele și va monitoriza, ulterior, punerea în aplicare a modificărilor convenite.

În cazul în care companiile aeriene implicate nu iau măsurile necesare pentru a soluţiona problemele prezentate în scrisoare, autorităţile CPC pot decide să ia măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislaţiei, inclusiv aplicarea de sancţiuni, precizează CE.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version