Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) din Parlamentul European (PE) motivează, într-o scrisoare transmisă președintelui Parlamentului European, David Maria Sassoli, de ce a decis să respingă candidatura Rovanei Plumb la funcția de comisar european pentru Transporturi.
 
 
Comisia JURI consideră că, în această etapă și până la rezolvarea conflictului de interese, există îndoieli serioase că Plumb și-ar putea exercita funcția de comisar european pentru Transporturi. 
 
Propusă de premierul Viorica Dăncilă pentru această funcție – care echivalează cu un post de ministru în cadrul Comisiei Europene -, Rovana Plumb a fost respinsă cu 15 voturi, în favoarea ei votând numai 6 europarlamentari, iar doi s-au abținut.
Ulterior, Comisia JURI a decis joi, cu unanimitate de voturi, să trimită o scrisoare Comisiei Europene în care să informeze că există conflict de interese în cazul Rovanei Plumb, iar prin urmare aceasta nu își poate asuma funcția de comisar european.
 
În document se arată că există suspiciuni serioase de conflict de interese în privința împrumutului de 800.000 de lei luat de Plumb de la o persoană fizică pentru campania electorală a europarlamentarelor.
 
Comisia JURI avertizează că acest conflict de interese s-ar putea extinde asupra întregii Comisii Europene.

Redăm integral scrisoarea, semnată de președintele Comisiei JURI, Lucy Nethsingha:

“În cadrul reuniunii sale din 26 septembrie 2019, Comisia pentru afaceri juridice a decis că este necesar să transmită președintelui ales al CE preocupările sale cu privire la existența unui potențial conflict de interese în legătură cu portofoliul comisarului pentru transporturi. Acest lucru provine dintr-un împrumut primit de comisarul desemnat de la o persoană fizică, care operează în domeniul turismului, precum și din faptul că, pe baza informațiilor pe care le-a primit comisia, nu este clar cum trebuie să fie acest împrumut rambursat într-un mod deschis și transparent.

Prin urmare, Comisia pentru afaceri juridice consideră că, în această etapă și până la rezolvarea acestui conflict de interese, există îndoieli serioase dacă comisarul desemnat poate exercita rolul său de comisar pentru transporturi.

Comisia pentru afaceri juridice este, de asemenea, îngrijorată de faptul că problemele legate de rambursarea împrumutului restant ar putea rămâne astfel încât să creeze în continuare un potențial conflict de interese și în legătură cu alte portofolii”.

În finalul scrisorii, Lucy Nethsingha îi solicită lui Sassoli să îi transmită aceste preocupări președintelui ales al CE, Ursula von der Leyen, și să informeze Comisia pentru afaceri juridice ce măsuri intenționează să ia von der Leyen pentru ca acest conflict de interese să fie rezolvat.

 

Comisia juridică a Parlamentului European își va relua activitatea luni, la ora 10.30, precizează purtătorul de cuvânt al PE.
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version