Croaţia va adopta moneda euro, de la 1 ianuarie 2023, devenind al 20-lea stat membru al Uniunii Europene care trece la zona euro. Croaţia este stat membru al UE, începând de la 1 iulie 2013.
Banca Centrală Europeană a anunţat marţi, pe site-ul propriu, că trecerea se va face la un curs de schimb de 1 euro pentru 7,53450 kune croate.
„Preţurile bunurilor şi serviciilor se vor afişa în euro şi kune, până la 31 decembrie 2023″, a anunţat BCE, cu precizarea că bancnotele şi monedele în kune pot fi schimbate fără niciun cost, până la 31 decembrie 2023, cu maximum 100 bancnote şi 100 monede în kune per operaţiune.
Schimbul se poate face la oficiile poştale, la băncile comerciale şi la Agenţia Financiară (Fina). „Băncile vor putea percepe un comision în cazul schimbării unui număr mai mare de bancnote şi monede”, potrivit BCE.
Bancnotele în kune vor putea fi schimbate, fără costuri, şi la alte bănci centrale naţionale din zona euro, de la 1 ianuarie până la 28 februarie 2023, la un curs fix de schimb şi în sumă maximă de 8.000 kune/persoană/zi.
BCE subliniază că „majorările de preţuri legate de schimbarea monedei sunt interzise”.
„Dacă vreo companie încalcă această prevedere, consumatorii pot să informeze autorităţile despre creşterea nejustificată a preţurilor, iar acestea pot să impună o amendă, în vederea protecţiei consumatorilor”, avertizează BCE.
Începând din ianuarie 2024, Banca Centrală Naţională a Croaţiei, Hrvatska narodna banka, va oferi servicii de schimbare a bancnotelor în kune fără limită de timp şi a monedelor, până la 31 decembrie 2025.