Fermierii spanioli blochează cu tractoarele, marți, unele dintre cele mai importante autostrăzi – în Madrid, Catalonia, Valencia, Murcia şi Andalucia. Ei se alătură protestatarilor din Franţa, Belgia, Italia, Bulgaria şi Portugalia.
Fermierii protestează și în fața Parlamentului European, la Strasbourg, unde cei 500 de demonstranți cărora li s-a permis accestul au adus 50 de tractoare. Parlamentul European s-a reunit în sesiune plenară, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut un discurs în plen, în 6 februarie, în cadrul căruia a propus retragerea unui proiect de lege care vizează reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor în UE, blocat de deputații europeni și criticat de fermierii care protestează în mai multe țări europene.
Manifestanții reclamă importurile și concurența neloială din țările din afara Uniunii Europene. Regulile care le sunt impuse de Comisia Europeană pentru a proteja mediul îi fac mai puţin competitivi decât fermierii din Ucraina, dar și din alte regiuni, precum America Latină sau ţările non-UE. Ei acuză birocraţia europeană din ce în ce mai greoaie, preţurile mici pe care le primesc pentru produsele lor şi creşterea costurilor. Blocajele instituite de fermieri în Franţa şi Belgia au escaladat în confruntări violente cu poliţia.
Protestele au izbucnit și în Grecia, după ce Guvernul de la Atena a exclus, luni, suplimentarea ajutoarelor. Agricultorii acuză că promisiunea guvernanților de scutire de taxe pe combustibilul din agricultură, timp de un an, este insuficientă.