Marile publicații internaționale nu l-au menţionat pe președintele României, Klaus Iohannis la vizita de la Kiev, deşi apare în poză alături de ceilalţi trei șefi de stat străini prezenți – Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Dragi – ale căror nume figurează în titilurile articolelor.

Spre exemplu, politico.eu a titrat: „Macron, Scholz şi Dragi s-au întâlnit cu Zeleschi la Kiev într-o vizită istorică”. Numele lui Iohannis apare abia în subtitlu.

Nu același lucru s-a întâmplat pe Euronews.com, cu titlul „Războiul din Ucraina: Macron, Scholz şi Draghi susţin statutul de candidată la UE pentru Ucraina”, unde Iohannis nu apare nici măcar în subtitlu. 

Guardian.com l-a scos pur și simplu din poză pe Iohannis, iar titlul este: „Scholz, Macron şi Draghi, sprijin pentru aderarea Ucrainei la UE”.

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Kiev joi dimineață, cu trenul, separat de liderii Germaniei, Franței și Italiei, care au sosit împreună cu trenul de noapte. Șeful statului a vizitat, alături de Macron, Scholz și Draghi, orașul Irpin, scena unor crime de război comise de ruși în timpul ocupației.

„Nu există cuvinte pentru a descrie tragedia umană de neimaginat şi distrugerile oribile pe care le-am văzut astăzi în Irpin. Îmi reînnoiesc ferm apelul pentru ca toţi făptaşii ruşi să fie traşi la răspundere de justiţia penală internaţională, pe care România o susţine pe deplin”, a scris pe Twitter Iohannis.

Apoi, cei patru lideri europeni au fost primiți de președintele Volodimir Zelenski la Palatul Mariinsky, în centrul Kievului.

Iohannis a postat pe Twitter un mesaj și câteva fotografii (publicate în acest articol) de la întâlnire:

„Suntem aici împreună cu președintele Zelenski pentru că știm că este de datoria noastră să acționăm. Este responsabilitatea noastră să păstrăm acest impuls și să-i ajutăm pe prietenii noștri ucraineni să-și construiască un nou viitor. Concentrați-vă pe nevoia de pace, efortul de reconstrucție și reconstrucția viitorului acestei țări”.

Volodimir Zelenski a transmis și el, pe Telegram: „Zi ocupată. Întâlniri importante”, adăugând că este încântat să îi cunoască pe cei patru lideri europeni care au mers joi în Ucraina.

Cancelarul german Olaf Scholz a scris pe Twitter: „Localitățile Irpin și Bucha din Ucraina au devenit un simbol al cruzimii inimaginabile a războiului Rusiei. Acest război trebuie să se termine”.

Iată și mesajul lui Emmanuel Macron, după vizita comună la Irpin: „Am văzut un oraș devastat și urmele barbarismului. Dar și eroismul ucrainenilor care au oprit armata rusească să înainteze spre Kiev. Ucraina rezistă. Trebuie să poată câștia”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version