Liderii europeni, inclusiv președintele Klaus Iohannis, au decis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European cu subiect principal finalizarea procesului de revizuire a Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027, crearea Facilităţii pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro.
Acest instrument va permite finanţarea directă a cheltuielilor bugetare pentru perioada 2024-2027 şi acordarea de garanţii pentru proiectele de reconstrucţie a acestei țări, invadate de armata Rusiei începând din 24 februarie 2022.
Complementar deciziei de creare a Facilităţii, liderii UE au agreat să aibă o dezbatere anuală, pe baza unui raport elaborat de Comisia Europeană, cu privire la implementarea acestui instrument în sprijinul Ucrainei şi să formuleze orientări privind acţiunile ulterioare.
De asemenea, după doi ani, Consiliul European va invita, în măsura în care va fi necesar, Comisia Europeană să formuleze propuneri de revizuire în contextul noului Cadru Financiar Multianual post-2027.
Iohannis: „Culoarele solidarităţii nu afectează agricultura din România
Președintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles: „Culoarele solidarităţii nu afectează agricultura din România şi vreau să subliniez foarte clar acest lucru. Noi am deschis aceste culoare pentru că suntem conştienţi că Ucraina are nevoie de acest ajutor şi România poate să ofere acest ajutor fără a fi în detrimentul fermierilor români. În toamna anului trecut, în marja Adunării Generale ONU, au existat negocieri privind soluţii pentru culoare. Guvernul le-a pus în aplicare la noi şi nu au fost comercializate produse care trec prin România. Deci, nu a fost afectată piaţa românească de produsele care trec prin România. Nu a fost afectată piaţa românească de produsele care doar tranzitează România. Aceste lucruri sunt cunoscute şi trebuie re-cunoscute. Dacă este nevoie, atunci, sigur, Guvernul va institui controale mai ferme, pentru a vedea că nu se comercializează, doar se tranzitează, dar asta este o problemă care a fost deja rezolvată”.
Acesta a susţinut că fermierii români „au în esenţă aceleaşi probleme ca şi fermierii din Franţa, din Germania, din Belgia”.
„Este vorba de felul cum sunt alocate subvenţiile, despre cât pot folosi din terenul arabil şi aşa mai departe, în contextul în care aceste discuţii au fost încheiate practic în anul 2020, deci nu este nimic nou. Însă trebuie să ştiţi că de când s-a decis acest lucru, în fiecare an până acum s-au dat derogări şi acum ar fi primul an când nu se dau derogări şi fermierii simt aceste lucruri”, a arătat el.
Iohannis a spus că pe agenda Consiliului European special vor exista discuţii privind protestele:
„Nu putem să ne întâlnim în Bruxelles, care este aproape blocat de proteste, şi să nu vorbim despre aceste lucruri. Însă, aici trebuie să vă spun că de aseară deja am găsit câteva chestiuni care pot fi rezolvate destul de uşor pentru a veni în sprijinul fermierilor. Aceste chestiuni au fost discutate pur informal aseară şi, cu siguranţă, astăzi, în Consiliu, vom primi câteva informaţii. Nu cred că vom putea lua efectiv o decizie şi nici nu cred că este nevoie de o decizie a Consiliului pentru a înlesni câteva măsuri pentru fermierii europeni”.