UPDATE 12 septembrie: Cortegiul funerar al reginei Elisabeta a II-a a ajuns, luni dimineață, la Edinburgh și va porni marți spre Londra, la Palatul Buckingham.

Miercuri după-amiază, sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus la Westminster Hall, iar de joi, înainte de înmormântare, timp de patru zile, britanicii îşi vor putea lua rămas bun de la Regină.

Funeraliile vor avea loc lunea viitoare, pe 19 septembrie.

UPDATE: Regele Charles al III-lea şi Camilla, acum regina consoartă, au rămas joi seară la Balmoral, dar vor merge vineri la Londra, unde noul rege va avea o audienţă cu noul premier, Liz Truss.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi seară la vârsta de 96 de ani, la castelul Balmoral din Scoția. Este cel mai longeviv monarh al Marii Britanii și a trecut în neființă după un an și trei luni de la încetarea din viață a prințului consort Philip. 

Ultima apariție a reginei a avut loc în urmă cu trei zile, când s-a întâlnit cu noul premier, Liz Truss.

În februarie, Elisabeta a II-a împlinise 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, iar ceremoniile dedicate acestui eveniment au avut loc în iunie. Regina a  urcat pe tron ​​în 1952.

Regina Elisabeta a II-a lasă în urmă  patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. 

Preia tronul fiul lor cel mare, Charles al III-lea, care devine, la cei 73 de ani, cel mai în vârstă moștenitor și monarh și șef de stat pentru 14 regate din Commonwealth.

Charles s-a născut pe 14 noiembrie 1948, la Palatul Buckingham, iar 21 de ani mai târziu, pe 1 iulie 1969, a fost desemnat ca Prinț de Wales, într-o ceremonie desfășurată în Țara Galilor.

După încă un an, în 1970, el a devenit membru al Camerei Lorzilor.

Prințul s-a instruit ca pilot în Forțele Regale și a urmat cariera militară a tatălui său ca ofițer de marină. În 1974, el a primit atestat de pilot de elicopter militar.

Prințul Charles a revenit în atenția opiniei publice internaționale în momentul în care s-a căsătorit cu Diana Spencer, pe 29 iulie 1981, la Catedrala Sfântul Paul din Londra.

Ceremonia a fost transmisă în direct la posturile de televiziune din aproape întreaga lume și a fost numită, la vremea respectivă, nunta secolului. Cei doi tineri căsătoriți au devenit repede părinți. Primul lor născut a fost William, pe 21 iunie 1982, iar al doilea băiat, Harry, a venit pe lume în 15 septembrie 1984.

Prințul Charles și Prințesa Diana au decis să se despartă, anunțul fiind făcut, pe 9 decembrie 1992, de premierul de atunci.

A fost o lovitură pentru Casa Regală Britanică, iar căsătoria a fost declarată oficial încheiată pe 28 august 1996. Prințesa Diana a fost considerată în continuare membru al Casei Regale, până la moartea ei, pe 31 iulie 1997.

Prințul Charles a participat la ceremonia funerară, împreună cu copiii lor, William și Harry.

Dispariția Prințesei Diana a readus în public relația Prințului Charles cu vechea sa prietenă, Camilla Parker Bowles. În 2005, el s-a căsătorit cu aceasta, care a devenit ducesă de Cornwall, în cadrul unei ceremonii civile la Windsor.

În luna mai a acestui an, Prințul Charles a oficiat pentru prima dată deschiderea sesiunii Parlamentare, în condițiile în care Regina Elisabeta a fost nevoită să renunțe la prezența în Camera Lorzilor, din motive de sănătate.

Prințul Charles dețineproprietăți în România, țară pe care o vizitează des.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version