Preşedintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, s-a declarat pregătit să organizeze alegeri legislative anticipate, dar nu și prezidenţiale, potrivit unui interviu acordat agenţiei de presă ruse RIA Novosti, transmit AFP şi Reuters.

 

“Sunt gata să mă aşez la masa negocierilor cu opoziţia pentru a vorbi spre binele Venezuelei, pentru pace şi viitorul său. (…)Ar fi foarte bine să organizăm alegeri legislative mai devreme, ar fi o foarte bună formă de discuţii politice, o soluţie bună prin vot popular”, a declarat preşedintele socialist, în interviul apărut miercuri.

 

În schimb, el susține că “alegerile prezidenţiale au avut loc acum mai puţin de un an, cu zece luni în urmă”, astfel că respinge organizarea de anticipate în acest caz,

Liderul socialist de la Caracas Maduro a atacat statele europene și SUA: “Nu acceptăm ultimatumuri din partea nimănui în lume, nu acceptăm şantajul. Alegeri prezidenţiale au avut loc în Venezuela şi, dacă imperialiştii doresc noi alegeri, să aştepte până în 2025”.

Riscul de tulburări civile este ridicat în această ţară de 32 de milioane de locuitori, una dintre cele mai violente din lume, în plin colaps economic, asupra căruia s-a suprapus şi criza politică ce opune două tabere: chaviştii şi opoziţia.

Nicolas Maduro s-a declarat “pregătit să discute cu Donald Trump personal, în public, în SUA, în Venezuela, oriunde doreşte, indiferent de program”. El a arătat însă că o astfel de discuţie este ‘greu de organizat în prezent’, în special din cauză că consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american John Bolton ‘i-a interzis lui Trump să înceapă dialogul’.

Maduro şi-a exprimat “recunoştinţa” faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, care îl sprijină în această criză, indicând că Venezuela continuă să primească “în fiecare lună” armament rusesc, “cel mai modern din lume”, în cadrul contractelor în vigoare.

Preşedintele venezuelean a asigurat că, în pofida situaţiei economice din ţară, guvernul său va continua să plătească datoriile către China şi Rusia, principalii săi creditori: “Venezuela plăteşte întotdeauna la timp”.

În acelaşi interviu pentru RIA Novosti, Maduro a mai spus că preşedintele american Donald Trump a dat ordin guvernului columbian să-l asasineze, iar dacă i se întâmplă ceva, atunci aceste ţări vor fi responsabile, deși “este greu de ajuns la el”.

author avatar
Focus Politic
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version