Parlamentul European a adoptat joi, cu 324 voturi „pentru”, 155 „împotrivă” şi 38 abţineri, o rezoluţie prin care „orice persoană are dreptul să beneficieze de un avort sigur şi legal”.

Totodată, plenul PE a cerut Consiliului UE să înscrie acest drept în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, adoptată în anul 2000.

Carta este constrângătoare juridic şi are aceeaşi valoare ca şi tratatele UE. Însă trebuie unanimitate de voturi din partea celor 27 de state membre.

Decizia eurodeputaților a fost luată după repunerea în discuţie în Statele Unite a dreptului la avort.

Eurodeputaţii au cerut de asemenea Consiliului „să se reunească pentru a discuta despre o convenţie care să permită revizuirea tratatelor” spre a pune în discuţie regula unanimităţii.

Solicitarea este însoţită de o nouă condamnare fermă de către Parlamentul European a ‘regresului drepturilor femeii şi la sănătate şi al drepturilor sexuale şi reproductive în Statele Unite şi în anumite state membre’ ale UE.

Curtea Supremă a SUA a pus capăt la 24 iunie garanţiei juridice federale a avortului în toată ţara. În urma acestei decizii, le revine de acum celor 50 de state americane să se pronunţe asupra avortului.

„Statele UE ar trebui să garanteze accesul la servicii de avort sigure, legale şi gratuite, la servicii de îngrijire prenatale şi de maternitate, la planificare familială voluntară, la contracepţie, la servicii adaptate tinerilor, precum şi la prevenţie, la tratamente şi la sprijin în materie de HIV, fără discriminare”, au subliniat eurodeputaţii în rezoluţie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version