Preşedintele rus Vladimir Putin nu va asista, sâmbătă, la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, decedat marți seară la vârsta de 91 de ani, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Agenda preşedintelui nu-i va permite să fie acolo”, a declarat Peskov într-o conferinţă de presă, precizând că Vladimir Putin s-a deplasat deja la spitalul moscovit unde a murit Mihail Gorbaciov pentru „a depune flori la sicriul lui”.

Kremlinul i-a reproşat miercuri lui Mihail Gorbaciov „romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.

Reformele lui Gorbaciov pe vremea când a fost președinte au anunţat sfârşitul războiului rece, dar au şi grăbit destrămarea Uniunii Sovietice după mai puţin de şapte ani la putere. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version