Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a transmis, joi, reprezentanţilor Uniunii Europene, în cadrul unei ceremonii de inaugurare a sediului nou al Delegaţiei UE în Republica Moldova, cea de-a doua parte completată a chestionarului Comisiei Europene privind aderarea la UE.

În 22 aprilie, premierul Natalia Gavriliţa i-a transmis ambasadorului Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, prima parte a chestionarului completat de aderare la UE. Gavriliţa a subliniat atunci că s-a lucrat intensiv la completarea chestionarului pentru a oferi o veste bună cetăţenilor înainte de sfintele sărbători pascale.

Acum, ea a declarat în cadrul ceremoniei că „Republica Moldova aparţine istoric, cultural şi ca sistem de valori spaţiului european”, iar „moldovenii privesc cu multă speranţă şi încredere într-un viitor european” și „guvernul pe care îl conduc este hotărât să recupereze întârzierile şi să accelereze procesele pentru a pune ţara noastră acolo unde îi este locul – în familia ţărilor libere, în familia ţărilor europene”.

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Janis Mazeiks, a spus că a fost plăcut impresionat de rapiditatea cu care au fost oferite răspunsurile.

„Aceasta arată determinarea oamenilor din R.Moldova să avanseze în relaţia lor cu Uniunea Europeană”, a declarat el, precizând că informaţia prezentată va fi examinată de către Comisia Europeană, după care vor fi anunţaţi următorii paşi.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version