Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Poliția de Frontieră Română că, în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, pe teritoriul țării vecine va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, după un numit program.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 01.11.2021 este „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Iată programul:
- 31 octombrie, între 07.00-23.00 traficul este restricționat. Se circulă de la ora 23.00 până pe 1 noiembrie, ora 07.00;
- 1 noiembrie, între 07.00-23.00 traficul este restricționat. Se circulă de la ora 23.00.
În intervalele orare vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria.
Restricţiile nu se referă la autovehiculele care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
Poliția de Frontieră precizează că, în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
În acest sens, Inspectoratele Teritoriale al Poliţiei de Frontieră Oradea și Sighetu Marmației vor ţine legătura permanent cu autoritățile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la reluarea acestuia.
Recomandări
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise traficului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
De asemenea, reamintim şoferilor că există posibilitatea consultării aplicaţiei Trafic on-line, secțiunea Autocamioane care este disponibilă pe pagina de internet https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vt=2&dt=2, precum și semnalării diferitelor aspecte în legătură cu formalitățile de control la frontieră la numărul de informare 021.9590.