Rudy Giuliani (77 ani), avocatul lui Donald Trump, a fost suspendat din profesia de avocat, printr-o decizie a Curții Supreme a statului New York.

Fost primar al oraşului New York în perioada 1994-2001, Giuliani nu va mai putea să practice dreptul, până la noi dispoziţii.

Motivul: a făcut declaraţii mincinoase în scopul favorizării realegerii fostului preşedinte american, relatează AFP şi DPA.

Concret, Giuliani a pledat, fără succes, în faţa justiţiei din mai multe state cheie, pentru a obţine anularea scrutinului prezidenţial american de la 3 noiembrie 2020, care l-a dat câștigător pe Joe Biden, adversarul lui Donald Trump.

Documentele de la dosar nu precizează cine a sesizat Comisia de reclamaţii a avocaţilor (Attorney Grievance Committee), aflată la originea procedurii, dar conform New York Times, ar fi vorba de zeci de avocaţi newyorkezi de prim-plan.

Comisia a reamintit că avocatul Rudy Giuliani a lăsat de înţeles, în faţa unui tribunal din Pennsylvania, că alegerile au fost fraudate, deşi nu sesizase această instanţă decât asupra unor chestiuni tehnice.

El a fost, de asemenea, acuzat că a afirmat că mii de buletine de vot legate de persoane decedate au fost numărate în Pennsylvania, o acuzaţie niciodată confirmată.

Comisia a invocat de asemenea acuzaţii avansate de Giuliani despre alegerile din Georgia şi Arizona.

„Nu putem decât să subliniem gravitatea faptelor” lui Rudy Giuliani, a scris Curtea într-o decizie anunţată joi. „Această ţară este devastată de atacuri care vizează legitimitatea alegerilor din 2020 şi a preşedintelui nostru actual, Joseph R. Biden”, au continuat cei cinci magistrat care o compun.

„Declaraţiile mincinoase urmăresc erodarea încrederii în alegerile noastre şi în guvern în general”, se arată în decizie. Când ele aparţin unui avocat, “afectează reputaţia întregii profesii”.

Curtea a invocat, de asemenea, evenimentele de la 6 ianuarie, când protestatari, majoritatea susţinători ai lui Donald Trump, au invadat Capitoliul, la Washington. În opinia magistraţilor, ele arată „amploarea daunelor care pot apărea atunci când publicul este păcălit de false informaţii despre alegeri”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version