Compania de gaze controlată de stat a Rusiei, Gazprom, a informat Polonia și Bulgaria – state membre NATO și ale Uniunii Europene – că oprește livrările de gaze, începând de miercuri.

Sunt primele sistări de livrare a gazelor, de la declarația președintelui rus Vladimir Putin că „țările neprietenoase” vor trebui să plătească în ruble în loc de alte valute.

Liderii europeni au respins cererea lui Putin și au acuzat Gazprom de încălcarea contractelor sale.

Polonia primea de la Rusia peste 45% din necesarul de gaze, iar Bulgaria, peste 70%.

Oficialii polonezi au precizat că țara are suficiente rezerve de gaz, iar Guvernul bulgar a anunțat că și-a asigurat surse alternative și că nu vor exista restricții privind consumul casnic de gaze.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version