Comerțul total (importuri + exporturi) al Republicii Federale Germania cu Republica Moldova a crescut, în 2023, cu 5,3% față de anul precedent, potrivit datelor centralizate ale Destatis (Biroul Federal de Statistică al Germaniei), transmite AHK România.
Astfel, volumul schimburilor comerciale între cele două state a depășit 871,2 milioane de euro. Exporturile Germaniei către Republica Moldova au însumat 547,7 milioane de euro (+2%), în vreme ce importurile s-au ridicat la 323,5 milioane de euro (+11,4%).
„Agenda de reforme a actualului guvern al Republicii Moldova este remarcabilă. Suntem convinși că aceasta contribuie la întărirea relațiilor bilaterale și că tot mai multe companii germane sunt interesate de Republica Moldova ca amplasament pentru afaceri. Există potențial de colaborare în special în industria prelucrătoare și cea alimentară, în domeniul energiei și al comerțului”, a declarat Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director al AHK România.
Republica Moldova ocupă locul 95 în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei.