Un incident de o asemenea amploare precum cel petrecut la Club Colectiv, din Bucureşti, nu putea rămâne netratat de presa internaţională.

Club-Colectiv-explozie-incendiu

Toţi jurnaliştii străini vorbesc despre “cea mai mare tragedie petrecută în România după 1989”, în condiţiile în care este incidentul cu cei mai mulţi români care îşi pierd viaţa.

The Guardian şi BBC, dar şi mai multe agenţii de presă internaţionale au relatat cu lux de amănunte ceea ce s-a întâmplat vineri seara în Bucureşti.

Jurnaliştii străini susţin că “din exterior, nimic nu trădează amploarea dramei. Clădirea industrială pare intactă. Dar pe trotuar zeci de lumânări au fost aprinse în memoria victimelor”.

Evident se pun întrebări în legătură cu ce a dus la o asemenea tragedie. Sunt luate în calcul numeroasele încălcări ale normelor de securitate, dar se vorbeşte şi despre dezorganizarea prezentată de autorităţi.

Tragedia din Clubul Colectiv nu i-a lăsat indiferenţi nici pe liderii Uniunii Europene. Cei mai mulţi şefi de stat din UE şi-au prezentat condoleanţele, în frunte cu Janos Ader, preşedintele Ungariei, care se declară şocat de dezastrul de la Bucureşti, dar se întreabă şi el cum a fost posibilă o asemenea tragedie.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version