Președintele Statelor Unite, Donald Trump a semnat decretul prin care interzice temporar intrarea pe teritoriul american a persoanelor care vin din 7 țări musulmane – Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen -, așa cum a promis în campania electorală.
“Deținătorii de carte verde sunt, și ei, supuși interdicției”, a anunțat sâmbătă, într-un mesaj electronic destinat agenției Reuters, Gillian Christensen, purtător de cuvânt al departamentului pentru Securitate Internă.
3 luni
Potrivit decretului și anexelor sale, difuzate vineri de Casa Albă, autoritățile americane vor interzice timp de 3 luni sosirea resortisanților din cele șapte țări musulmane amintite mai sus.
Washingtonul va opri de asemenea, timp de 4 luni, programul federal de primire și reinstalare a refugiaților, de toate naționalitățile, din țări aflate în război. Un program umanitar ambițios, creat în 1980, și care nu a fost suspendat decât o singură dată: timp de trei luni după 11 septembrie 2001, notează AFP.
Cât privește refugiații sirieni, care au fugit cu milioanele de conflictul din țara lor, dar numai 18.000 au fost acceptați în SUA după 2011, lor le va fi definitivă interzisă intrarea, până la noi ordine.
“Menținem în afara SUA teroriștii islamiști radicali. Nu îi vrem aici“
“Inițiez noi măsuri de control pentru a menține în afara Statelor Unite teroriștii islamiști radicali. Nu îi vrem aici”, a precizat președintele american Donald Trump, în cursul ceremoniei de învestitură a secretarului Apărării, James Mattis, desfășurată la Pentagon.
“Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în țara noastră aceleași amenințări pe care soldații noștri le combat peste hotare” (…) Nu vom uita niciodată lecțiile lui 11 septembrie” 2001, a proclamat Trump, făcând trimitere la atentatele comise în SUA de gruparea Al-Qaida și care au traumatizat America.
Maxim 50.000
Pentru anul bugetar 2016 (din 1 octombrie 2015 la 30 septembrie 2016), Statele Unite, guvernate la acel moment de Barack Obama, au admis pe teritoriul lor 84.994 de refugiați, de toate naționalitățile, dintre care puțin peste 10.000 de sirieni.
Administrația Obama fixase pentru anul bugetar 2017 cifra de 110.000 de refugiați acceptați.
Noua administrație Trump a stabilit, începând de acum, “nu mai mult de 50.000” de refugiați, în acest an.