UPDATE: În replică, premierul demisionar al Canadei, Justin Trudeau, a transmis pe Rețeaua X: „Nu există nici cea mai mică șansă ca statul canadian să devină parte din Statele Unite. Lucrătorii și comunitățile din ambele noastre țări beneficiază de faptul că suntem cel mai mare partener comercial și de securitate”.
La rândul său, șefa Executivului danez, Mette Frederiksen, a invitat pe un ton diplomatic, la cooperare, în primul rând în cadrul NATO.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat marți, în conferința de presă susținută la Mar-a-Lago, că Statele Unite au nevoie, pentru securitate, de Groenlanda şi Canalul Panama, iar strategia de a le prelua nu exclude forţa militară sau constrângerile economice.
El a avertizat că ar putea impune tarife foarte mari Danemarcei dacă nu va renunța la Groenlanda, o insula autonomă în componența Regatului de peste 600 de ani.
Jurnalist: „În legătură cu Groenlanda şi Canalul Panama, puteţi da asigurări lumii că, în încercarea dvs. e a obţine controlul asupra acestor zone, nu veţi folosi forţa militară sau constrângerile economice?”.
Donald Trump: „Nu”.
Jurnalist: „Puteţi să ne spuneţi puţîn despre planurile dvs., care este strategia?”.
Donald Trump: „Nu, nu vă pot da asigurări. Vorbiţi despre (canalul) Panama şI Groenlanda. Nu, nu vă pot asigura asupra nici uneia din cele două. Dar vă pot spune asta: Avem nevoie de ele pentru securitatea economică. Oamenii nici măcar nu ştiu dacă Danemarca are vreun drept legal (asupra Groenlandei),dar, chiar dacă ar avea, ar trebui să renunţe la el pentru că avem noi nevoie, pentru securitatea naţională, pentru lumea liberă. Vorbesc despre securitatea lumii libere. Dacă Danemarca vrea să ajungă la o concluzie dar nimeni nu ştie dacă ei au vreun drept, titlu sau interes legitim, poporul este cel care va vota pentru independenţă sau pentru a intra în Statele Unite. Dar dacă ar face asta, atunci aș impune Danemarcei tarife la nivel foarte înalt”.