Uniunea Europeană (UE) va aloca în această săptămână 3,4 miliarde de euro pentru măsuri de sprijinire a celor 3,5 milioane de refugiați ucraineni, a anunțat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în conferința de presă comună cu președintele amenrican Joe Biden.

„Până acum, mai bine de 3 milioane și jumătate de oameni au plecat din Ucraina. Dintre aceștia, jumătate sunt copii. Cifrele vor crește. Împreună mobilizăm resurse masive pentru a sprijini pe refugiați. În această săptămână, UE va aloca 3,4 miliarde de euro în acest sens”, a spus șefa CE.

„Parteneriatul transatlantic este mai puternic și mai unit ca oricând. Noi suntem determinați să stăm în fața acestui război brutal al lui Putin. Acest război este o greșeală strategică. Cele patru valuri consecutive de sancțiuni lucrează adânc în sistemul rusesc și golește resursele pe care el le folosește pentru a finanța acest război atroce. (…) Putin încearcă să dea ceasul înapoi în istorie – o eră a forței brutale, a represiunii interne. Eu am încredere că el va eșua lamentabil”, a încheiat Ursula von der Leyen.

Acord UE-SUA. Biden: Ajutăm Europa să reducă dependența de gazul rusesc, cât se poate de repede
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version