După eşecul usturător al fetelor de la spadă, Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro ne-au adus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o nouă veste teribilă.
Intrată în competiţie din postura de favorită, graţie bronzului obţinut la Campionatul Mondial din urmă cu mai puţin de un an, naţionala feminină de handbal a României a eşuat lamentabil în partida de debut de la Rio, cedând în faţa Angolei, scor 19-23.
Asta în condiţiile în care Angola era considerată, măcar teoretic, cel mai slab adversar din grupă. Pe lângă rezultatul final, îngrijorător este faptul că Angola ne-a condus constant la 4-5 goluri diferenţă, iar cea mai bună jucătoare a noastră a fost Paula Ungureanu, autoare a 15 intervenţii magnifice şi care, practic, a limitat proporţiile scorului.
Mai mult, în atac România nu a contat decât pe Cristina Neagu şi Laura Chiper, autoare a 12 dintre cele 19 goluri ale echipei noastre.
Pentru România urmează, luni, meciul cu echipa gazdă, Brazilia, o partidă care se anunţă de pe acum şi mai dificilă decât cea cu Angola în special pentru că sud-americancele au trecut în prima etapă, 31-28, de Norvegia, formaţie care deţine în acest moment, en-titre, toate cele trei mari titluri, european, mondial şi olimpic.