Tragedia din Club Colectiv şi moartea celor 53 de tineri au tulburat o ţară întreagă, dar mai ales pe cei care prezintă în fiecare zi detalii despre teribilul incendiu.

esca

Una dintre cele mai afectate de cele întâmplate în Club Colectiv este vedeta PRO TV, Andreea Esca.

După ce bilanţul vieţilor pierdute a ajuns la 53, Andreea Esca a recunoscut că “nu mai pot duce atâtea drame într-un timp atât de scurt”.

“Încerc să mă conving că viaţa merge înainte, dar simt un nod în gât şi o durere în piept. Mi-au secat sufletul poveştile femeii care are doi copii încă în stare gravă şi care vorbea despre ei cu zâmbetul pe buze, mama care i-a găsit rucsacul fetei moarte în incendiu şi care îi caută în continuare telefonul mobil pentru a mai salva câteva poze cu copilul care nu mai este, mama colegei mele Teo care, după câte a îndurat cu ea atâţia ani, acum trebuie să se despartă în urma unui accident stupid”, a declarat ea.

Andreea Esca susţine că “doar avertismentele mamei, care mi-a spus încă de acum 20 de ani că mi-am ales o profesie pe care trebuie să o fac perfect, mă fac să plâng numai seara, când pun capul pe pernă. Mama m-a avertizat că trebuie să fiu ca un actor de teatru sau ca o balerină la Operă. Pe oameni nu îi interesează ce simţi tu în afara scenei. Spectacolul trebuie să fie impecabil, aşa că abia aştept concediul ca să pot să plâng în linişte”.

Vedeta PRO TV spune că “întotdeauna m-am temut când copiii mei erau mici. Stăteam cu sufletul la gură. Eram obsedată că vor cădea de pe tobogan sau că o să le vină leagănul în gură. Acum mi-e frică de droguri. Dar niciodată nu m-am gândit că ar putea să nu mai vină acasă de la o petrecere dintr-un club. Câte frici trebuie să îndure un părinte?”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version