Chinezii sărbătoresc marți Anul Nou. 2019 stă sub semnul Porcului de Pământ, ce simbolizează norocul, cinstea, prosperitatea, creatura fiind permanent bine hrănită şi îngrijită.

Anul Porcului este considerat de astrologii chinezi o perioadă bună pentru a face bani şi pentru a investi. De asemenea, noul an chinezesc va fi unul al bucuriei, al prieteniei şi iubirii pentru toate semnele zodiacului, pentru că porcul atrage succesul în toate aspectele vieţii.

Potrivit astrologiei, persoanele născute sub acest semn (în 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019), vor avea parte însă de o perioadă marcată de ghinion, scrie Mediafax.

Printre celebrităţile născute în Anul Porcului se numără ducesa Camilla de Cornwall (1947), Elton John (1947), Hillary Clinton (1947), Simon Cowell (1959), Alan Sugar (1947), Amy Winehouse (1983), Elvis Presley (1935), David Bowie (1947).

Personalitatea porcului

Persoanele născute sub semnul Porcului sunt motivate, cinstite şi pline de entuziasm, se concentrează asupra scopurilor lor şi îşi dedică toată energia pentru a le atinge.

Sunt generoase cu ceilalţi şi caută poziţii cheie în ceea ce priveşte cariera. Nu risipesc banii, dar nici nu îşi refuză plăceri şi pot părea materialiste.

author avatar
Focus Magazin
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version