Delphi Technologies, producător de sisteme de propulsie pentru industria auto, a deschis joi la Bucureşti primul său centru IT, cu 150 de angajaţi, care va furniza servicii pentru centrele tehnologice, fabricile şi diviziile sale de servicii suport.

“Echipa din Bucureşti va dezvolta soluţii tehnice şi servicii inovatoare pentru a sprijini cei peste 20.000 de angajaţi din întreaga lume”, a declarat Edward Mandic, Vicepreşedinte şi Chief Information Officer, Delphi Technologies, într-un comunicat.

Biroul de la Bucureşti va găzdui până la 150 de persoane care vor acoperi funcţii de bază cum ar fi securitate şi conformitate IT, arhitectură informatică, operaţiuni IT, planificarea resurselor companiei şi livrarea soluţiilor globale.

Investiţia de la Bucureşti se adaugă celor peste 300 de milioane de euro investiţi deja în capacitatea de producţie din Iaşi, unde se produc pompe de înaltă presiune şi injectoare pentru industria auto.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version