La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a încercat să (re)transmită emoţia acelor zile, prin expoziţia  ”Cluj. 21.12.1989”, al cărei vernisaj va avea loc vineri, 21 noiembrie, de la ora 18.00.

”Expoziţia porneşte de la ideea de sacrificiu uman, urmărind drama tuturor celor care au participat, direct sau indirect, la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989. Fiind o expoziţie de concept, ea este bazată mai degrabă pe impactul emoţional prin stimulare senzorială şi mai puţin pe relatarea de fapte, mărturii sau interpretări ale evenimentelor din decembrie 1989. Într-un mod subiectiv, sobru şi decent, vom pune accent pe drama personală, promovând gândirea critică şi declanşând o dezbatere internă asupra datoriei civice în epoca contemporană”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de MNIT.

Potrivit organizatorilor, expoziţia este construită pe mai multe mici proiecte, fiecare sală expoziţională concentrându-se pe surprinderea unei anumite stări de spirit generate de modul de implicare în evenimentele istorice din decembrie.

 

“În cele şapte săli ale expoziţiei, propunem publicului o călătorie emoţională în trecut, din perspectiva a trei grupuri de clujeni: cei care au trăit evenimentele în stradă, cei care au trăit Revoluţia la televizor şi cei ce au început să trăiască din acel moment, adică cei născuţi în anul Revoluţiei, cărora li s-au povestit evenimentele şi care au trăit doar consecinţele acestora”, se mai arată în comunicat.

author avatar
Adrian Nicolae
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version