Cea de-a 7-a ediţie a Internet Mobile World (IMWorld este organizată în perioada 3 – 4 octombrie la Romexpo. 

IMWorld 2018 cuprinde şapte scene interactiv, opt zone expoziţionale, 25 de industrii şi 5.000 de companii prezente, precum şi 140 de expozanţi cu peste 2.700 de soluţii digitale dezvoltate.

De asemenea, sunt amenajate şapte zone de networking, iar 147 de speakeri locali şi internaţionali vor susţine discursuri în 127 de sesiuni interactive. 

Concept propriu al companiei Universum Events, IMWorld a devenit în cei şapte ani un hub care generează “new business” şi în care comunitatea dezvoltă digitalizarea în România.

Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an a evenimentului sunt aşteptaţi peste 10.000 de vizitatori.

Structurată ca o expo-conferinţă B2B, IMWorld are misiunea de a sprijini toate industriile din România să adopte digitalizarea pentru a creşte eficienţa şi productivitatea.

Prin know-how-ul oferit de agenda evenimentului şi prin soluţiile marilor jucători din piaţa de IT prezenţi în eveniment, IMWorld generează plusvaloare concretă şi contribuie activ la dezvoltarea economiei, punând în relaţie directă specialiştii cu nevoia de digitalizare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version