4Apply, platforma software românească din spatele „Creditului cu Buletinul”, implementează informațiile biometrice.
Compania Starbyte, unul dintre principalii jucători din sectorul IT din România, a lansat o nouă versiune a platformei de creditare 4Apply. Noua soluție software românească se folosește, în premieră, de informațiile biometrice (recunoaștere facială) pentru a facilita acordarea de credite într-un timp record, de numai 2 minute.
,,4 Apply permite interacțiunea prin telefonul mobil, tabletă sau laptop, indiferent de locul unde se află solicitantul. Identificarea clientului se face pe baza fotografiei captate de camera frontală a telefonului.Selfie-ul realizat se compară cu ID-ul și cu eventuale imagini din baza de date prin algortimi de reunoaștere facială. Utilizând tehnologii de blockchain, inteligență artificială, prelucrare a limbajului natural și biometrie, 4Apply oferă toate detaliile pentru a contura identitatea digitală a clientului. În plus contractul de finanțare cu banca, firma de leasing, magazinul online etc. se semnează digital”, afirmă Adrian Băcăianu, managerul Starbyte.
În noua versiune, compania a reimaginat, astfel, fundamental procesul de customer onboarding, pentru a face posibil până la 1 milion de clienți noi pe oră, punând la dispoziția bancherilor, firmelor de leasing și instituțiilor care activează în e-commerce un sistem web-based complet de analizare și aprobare de credite și achiziții în sistem de rate.
,,Platforma software românească, dezvoltată în ecosistemul Krunity Network, integrează și interpretează datele esențiale privind solicitantul, de la informațiile băncii (date personale, firme etc.), la cele din Biroul de Credit, ANAF și KeysFin, pentru a stabili bonitatea clienților. Aceasta ia în calcul inclusiv riscurile aferente (capacitate de rambursare, fraudă etc.). 4 Apply elimină posibilitățile de eroare umană și economisește mii de ore de muncă prin reducerea procesului de scoring la câteva clicuri, permitand operatorului sa acorde clientului finanțarea necesară în numai câteva minute”, a mai declarat Băcăianu.
Platforma oferă inclusiv opțiuni precum videostreaming, chatbots și 360⁰ customer view, în funcție de costumizările cerute de bănci. În plus, dincolo de suportul pentru creditare, platforma permite crearea de fișiere electronice și arhive, astfel încât beneficiarii acesteia, bănci, instituții financiare și clienți din e-commerce, să poată avea acces oricând la datele despre cei care aplică pentru credite sau achiziții de bunuri în rate, direct de pe serverele proprii.
4Apply se comportă și ca un Document Management System, astfel că accesul este ușor, simplu și facil. În plus, 4Apply permite conectarea rețelelor clienților (sucursale, agenții de teren, comercianți), datele fiind integrate în regim real, 24/24.
3 milioane de români au luat credite prin 4Apply
Potrivit datelor Starbyte, numărul interogărilor pe platforma 4Apply, de la prima sa ediție și până în prezent, a depășit 6 milioane.
,,Noi suntem echipa care a stat la baza succesului ,,Creditului cu Buletinul’’. Am urmărit să creăm un sistem care să accesibilizeze creditul de consum și să permită cat mai multor clienți să cumpere produsele pe care și le doresc .Am revoluționat la momentul acela timpul de aprobare, reducându-l de la 4 zile la 30 de minute. De atunci, pe platforma 4Apply au fost peste 380.000 de accesări/oră și au fost prelucrate peste 6000 de dosare de creditare zilnic. Cu noua versiune 4Apply, ducem procesul de creditare la un nivel și mai spectaculos”, a declarat Băcăianu.
Înființată în 2010, Starbyte este o companie românească cu o bogată experiență în dezvoltarea de software pentru Managementul Informaţiei, Managementul Documentelor şi Managementul Proceselor din domeniul Financiar-Bancar, Asigurări şi Risk Management.