Kingston Digital lansează DataTraveler® 2000, stick de memorie flash USB ce permite utilizatorilor să îşi protejeze datele atât prin intermediul unei criptări hardware, cât şi al unei parole PIN, introdusă cu ajutorul unei tastaturi alfanumerice. 

USB, DataTraveler 2000 (2)

Kingston DataTraveler® 2000 urmează să fie disponibil în ofertele partenerilor ELKOTech România începând cu luna martie a acestui an.

Produsul este dedicat profesioniştilor IT, IMM-urilor şi mediului corporate, toate aceste segmente ţintă având nevoie de o protecţie sporită a datelor. DataTraveler 2000 poate fi folosit cu uşurinţă pe o serie extinsă de echipamente şi SO.

DataTraveler® 2000 are integrat un sistem de operare independent şi permite criptarea AES 256 biţi în modul XTS – criptarea se realizează pe dispozitiv, nefiind nevoie de sofware sau hardware suplimentar.

Tastatura alfanumerică permite utilizatorilor să blocheze accesul la date folosind ca parolă fie un text, fie o combinaţie de cifre. Atunci când unitatea este înlăturată dintr-un port USB host se activează în mod automat funcţia auto-lock. Mai mult, dacă un utilizator introduce 10 parole greşite la rând, cheia de criptare şi parola sunt şterse în mod automat, iar unitatea este formatată.

USB, DataTraveler 2000 (1)

DataTraveler 2000 a fost dezvoltat special pentru ca unitatea flash să fie rezistentă şi să permită folosirea ei zi de zi.

“Datele sunt pilonul principal al oricărei companii sau persoane, fie că vorbim de documente confidenţiale, fotografii sau muzică. Stick-ul Kingston vine în întâmpinarea tuturor utilizatorilor şi companiilor care doresc să îşi securizeze datele de accesările din exterior. În plus, memoria flash are marele avantaj de a fi certificată IP57. Astfel, performanţa sa nu poate fi influenţată nici de praf şi nici de apă. Datorită carcasei etanşe din aluminiu, unitatea suportă scufundarea parţială sau totală în apă”, a declarat Irina Suhai, Product Manager ELKOTech Romania.

DataTraveler 2000 urmează să fie disponibil în variante de 16, 32 şi 64 GB, garanţia comercială fiind de 36 de luni.

Specificaţii tehnice şi caracteristici speciale:

Interfaţă: USB 3.1 Gen. 1 (USB 3.0)

Protecţie prin parolă: PIN

Uşurinţă în utilizare: Nu necesită instalarea vreunei aplicaţii

Compatibil cu: Windows® 10, Windows 8.1, 8, 7 (SP1), Vista® (SP2), Mac OS X v. 10.8.x+, Linux v. 2.6.x+, Chrome OS™, Android**

Securitate: Unitatea se blochează şi se formatează după 10 încercări de accesare neautorizate

Garanţie: 36 de luni, suport tehnic gratuit

Viteză

Viteze USB 3.1:

  • 16 GB: 120 MB/s citire, 20 MB/s scriere
  • 32 GB: 135 MB/s citire, 40 MB/s scriere
  • 64 GB: 135 MB/s citire, 40 MB/s scriere

Viteze USB 2.0:

  • 16 GB: 30 MB/s citire, 20 MB/s scriere
  • 32 GB: 30 MB/s citire, 20 MB/s scriere
  • 64 GB: 30 MB/s citire, 20 MB/s scriere

Rezistenţă la apă şi praf: Certificare IP57

Kingston Technology Company, Inc. este cel mai mare producător independent de memorii. Proiectează, produce și distribuie module de memorii pentru desktop-uri, laptop-uri, servere, imprimante, memorii flash pentru PDA-uri, telefoane mobile, camere foto digitale, playere MP3.

ELKOTech Romania este specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate: soluţii mobile, componente, soluţii de infrastructură IT şi de stocare, soluţii de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice.

Din portofoliul de produse fac parte branduri de top din industrie, precum: Acer, ACTi, Allied Telesis, AMP Netconnect, ATEN, APC by Schneider Electric, Asus, Axis Communications, Belkin, Bitdefender, Dell, D-Link, Fujitsu, Genius, Getac, Gigabyte, HGST, Hikvision, Intel, Kingston, Lenovo, Linksys,  Microsoft, Milestone, Micron Technology, Moxa, Mustek, Optoma, QNAP, Seagate, Supermicro, Tecnoware, Western Digital.

ELKOTech Romania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează şi revând soluţii IT, sisteme de comunicaţii şi supraveghere video), adresând toate canalele de distribuţie IT & Telecom.

Informaţii suplimentare, la www.elko.ro  și www.elkogroup.com

author avatar
Gabriel Andrei
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version