Frumoasa actriţă americană Liv Tyler, fiica faimosului solistul al trupei Aerosmith, Steven Tyler, va deveni mamă pentru a treia oară.

liv-tyler-hawtcelebs.com

Liv (38 de ani) și logodnicul său David Gardner au anunțat vineri fericita veste pe aplicația Instagram, potrivit site-ului revistei People.

“Dumnezeule, se pare că barza ne vizitează din nou!”, a scris bucuroasă vedeta pe rețeaua de socializare, alături de o fotografie a sa alb-negru pe o plajă.

Liv și David au deja împreună un fiu, Sailor Gene, în vârstă de 11 luni, iar actrița mai are un băiat, Milo, de 11 ani, din căsătoria cu rockerul Royston Langdon.

Liv Tyler s-a remarcat în 1996 într-un rol deosebit în filmul “Stealing Beauty” al faimosului regizor Bernardo Bertolucci. Au urmat Armageddon, Onegin (1999), trilogia de mare succes The Lord of the Rings, That Thing You Do!, Inventing the Abbotts,  The Strangers, The Incredible Hulk, The Ledge (2011), Robot & Frank. Liv joacă şi în Space Station 76 şi Jamie Marks Is Dead.

Născută la New York, Tyler şi-a început cariera de model la 14 ani, cea mai faimoasă apariţie fiind cea din reclama Givenchy, a cărei imagine este de mai bine de 10 ani

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version