O informaţie falsă privind decesul faimosului actor şi regizor american Robert Redford (79 ani) a declanşat un val de mesaje de condoleanţe pe Twitter, însă reprezentanta artistului a dezminţit vestea macabră, calificând-o drept o farsă „bolnavă”, potrivit Reuters.

robert redford
sursă foto expresscouk

Informaţia a apărut pe Britain’s Sky News, platformă online care în trecut ar mai fi transmis zvonuri neadevărate despre decesul unor celebrităţi.

„Robert Redford este în viaţă şi se simte bine”, a precizat reprezentanta artistului, Cindi Berger. “Tocmai ce am vorbit cu el şi nu este nimic adevărat în zvonurile care au apărut”, a spus ea. Berger a precizat că celebrul actorul era acasă şi se simţea bine atunci când au izbucnit zvonurile privind decesul său.

Pe de altă parte, Robert Redford, care nu are conturi pe platformele de socializare Twitter şi Instagram, nu a făcut niciun comentariu cu privire la această farsă.

redford-blog480
sursă foto carpetbaggerblogsnytimescom

Robert Redford este unul dintre faimoşii actori ai anilor ’60 – ’70, consacrat în filmele “Butch Cassidy şi Sundance Kid” – în care a jucat alături de Paul Newman -,”Cacealmaua/ The Sting”, ” (1973), “Marele Gatsby/ The Great Gatsby” (1974), “Three Days of the Condor/ Cele trei zile ale condorului” (1975), “All the President’s Men/ Toţi oamenii preşedintelui” (1976), “Out of Africa/ Departe de Africa” (1985).

Din 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat şi a ajuns rapid un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul “Oameni obişnuiţi/ Ordinary People” i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.

O bună parte din activitatea actorului-regizor este dedicată Institutului Sundance, înfiinţat în 1981, pentru sprijinirea şi dezvoltarea scenariştilor şi regizorilor în afirmare. Acelaşi institut organizează anual un festival omonim dedicat cinematografiei independente, în statul american Utah.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version