Guvernul a aprobat, vineri, Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru blocarea site-urilor entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României.

OUG privind modificarea legislaţiei specifice pieţei de capital, precum şi stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a publicităţii şi a tehnicilor agresive de comunicare, practicate de entităţi care nu sunt înscrise în registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), aduce următoarele schimbări:

  • introducerea posibilităţii finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) de către categoriile de clienţi profesionali menţionaţi în Legea nr. 126/2018 (e.g. entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF), cu efecte pozitive asupra sprijinirii dezvoltării IMM-urilor, inclusiv prin posibilitatea accesării de fonduri europene nerambursabile;
  • instituirea unor măsuri menite să debirocratizeze/simplifice cadrul legal aplicabil în domeniul autorizării, organizării şi funcţionării administratorilor de organisme de plasament colectiv;
  • introducerea posibilităţii aprobării de către ASF a unui prospect în cazul în care o autoritate a administraţiei publice locale intenţionează să realizeze o ofertă publică de titluri de datorie sau intenţionează să admită titlurile de datorie pe o piaţă reglementată cu efecte pozitive asupra dezvoltării pieţei autohtone de obligaţiuni, prin lărgirea bazei de investitori în astfel de instrumente şi creşterea transparenţei emisiunilor de obligaţiuni;
  • reglementarea posibilităţii ca societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF) să fie promovate fără titlu profesional şi prin alte persoane decât personalul S.S.I.F. şi agenţii delegaţi, în cadrul unor campanii dedicate şi cu respectarea anumitor condiţii.

De asemenea, noul act normativ are în vedere combaterea publicităţii înşelătoare şi a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entităţile care nu sunt înscrise în Registrul ASF prin restricţionarea accesului de pe teritoriul României către website-urile acestor entităţi neautorizate, care promovează servicii de investiţii înşelătoare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version