Parcul IOR, denumit de puţină vreme “Al. I. Cuza”, împlineşte 50 de ani de existenţă. Primăria Sectorului 3, prin Centrul Cultural “Casa Artelor”, organizează duminică, 25 septembrie, mai multe evenimente cu intrare liberă.

toamna, parc IOR 611-foto Jean-Mihai PALSU
Autor: Jean-Mihai PÂLŞU

De la ora 16.00, în parcul Titan va avea loc Crosul IOR este realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și în parteneriat cu Federația Română de Atletism.

La start se vor alinia copii, adolescenți, părinți și bunici. Toţi cei dornici să practice sportul în aer liber se pot înscrie la competiţie până vineri, 23 octombrie, pe www.ior50.ro sau înainte de start, între orele 13.00-15.00.

toamna, parc IOR 52-foto Jean-Mihai PALSU
Autor: Jean-Mihai PÂLŞU

Câştigătorii Crosului IOR vor planta, de la ora 17.00, în parcul Titan, 50 de copaci, pentru a marca cei 50 de ani de la sădirea primilor copaci în IOR.

Nostalgii cu Petre Geambaşu Show Band

De la ora 18.00, Petre Geambaşu Show Band va susţine concertul „Nostalgii”, unde bucureştenii vor putea asculta muzica anilor ’60, perioadă în care a luat naştere Parcul IOR.

Seara se va încheia cu un foc de artificii.

toamna, parc IOR 8-foto Jean-Mihai PALSU
Autor: Jean-Mihai PÂLŞU

Toţi cei care vor să știe mai multe despre parc pot vizita Expoziţia în aer liber „Istoria Parcului IOR”, unde cei foarte tineri vor descoperi atmosfera anilor ’60-‘70.

Părinţii şi bunicii pot retrăi anii tinereţii lor, într-un eveniment bazat pe conceptul regizoarei Alice Barb.

toamna, arteziana, parc IOR 70-foto Jean-Mihai PALSU
Autor: Jean-Mihai PÂLŞU

Construit în perioada 1965-1970 pe locul unei foste fabrici de cărămidă, Parcul IOR (aproape 85 de hectare, al doilea ca suprafață din București) este astăzi unul dintre cele mai iubite și îngrijite locuri de agrement din Capitală.

Statuia lui Alexandru Ioan Cuza este amplasată exact acolo unde a fost hornul de peste 40 de metri al fabricii (intersecţia străzilor Câmpia Libertăţii şi Baba Novac).

toamna, parc IOR 9-foto Jean-Mihai PALSU
Autor: Jean-Mihai PÂLŞU

Amenajat în jurul lacului Titan – o parte din parc denumindu-se chiar aşa -, parcul a rămas cunoscut sub numele de IOR – de la Întreprinderea Optică Română aflată în vecinătate –, deşi primăria i-a schimbat identitatea odată cu amplasarea statuii lui “Al. I. Cuza”.

toamna, parc IOR 68-foto Jean-Mihai PALSU
Autor: Jean-Mihai PÂLŞU
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version