Spectacolul “Recviem” de Matei Vișniec, în regia lui Alexandru Dabija, va deschide în 22 ianuarie, în prezența autorului, seria premierelor din 2016 la Teatrul Național din București (TNB).
Matei Vișniec deschide, de asemenea, și seria Conferințelor TNB din acest an, pe 17 ianuarie, la Sala Atelier, de la ora 11,00, tema propusă fiind “Teatru și jurnalism (influențe reciproce)”.
Primele reprezentații din 2016 ale celor două noi spectacole sunt programate la TNB pe 6 ianuarie — “Visul unei nopți de vară”, la Sala Mare, de la ora 19.00, și pe 15 ianuarie — “Recviem”, la Sala Studio, de la ora 20.00.
TNB a încheiat anul 2015 cu premiera shakespeariană “Visul unei nopți de vară” (r. Petrică Ionescu).