În perioada 9 – 26 mai va putea fi vizitată, la Sala Media a Muzeului Național al Țăranului Român, de miercuri până duminică între orele 10:00 – 18:00,  expoziția Revendicând pământul.

Vernisajul  are loc joi, 9 mai, la ora 17.00. Expoziția este structurată pe mari regiuni geografice, istorice și etnografice (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania, Crișana, Banat, Moldova), punându-se în valoare diversitatea ceramicii tradiționale specifice fiecărei zone.

În cadrul expoziției am urmărit aducerea în prim plan, pentru publicul profan, dar și pentru specialiști, a unor tipuri ceramice păstrate din neolitic până în prezent, cu schimbările inerente ale ornamenticii și, mai mult sau mai puțin, ale formelor. Prezentarea noastră începe cu ceramica din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și ajunge până aproape de prezent. Când spunem ceramică, ne gândim la vasele din argilă, de diferite tipuri: ulcioare, căni, blide, străchini, farfurii, gazornițe, castronoaie etc. Vor fi expuse, de asemenea, și alte piese, de tipul cahlelor sau țiglelor, manufacturate în cadrul unor mici ateliere sau făbricuțe, care astăzi nu mai există. În cadrul expoziției sunt prezentate și jucării sau forme ceramice în miniatură pușculite, clopoței, fluiere, mărțișoare, ulcioare, farfurii etc.”, precizează MNȚR.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version