Cea de-a IX-a ediţie a Târgului „Poveste de Crăciun” se va deschide, vineri, la Opera Comică pentru Copii, cu numeroase activităţi pentru copii și familiile lor.
Atelierele Spiriduşilor îi așteaptă pe cei mici, iar ca premieră este experienţa 7D “Aventura VR în Sania Moşului. De asemenea, copiii sunt aşteptaţi să participe în curtea operei la „Zborul cu Sania lui Moş Crăciun” şi să viziteze „Grota lui Grinch”, „Liftul Magic”, „Patinoarul Copiilor”, „Caruselul Jucăriilor”,„Roata Magică”, „Curtea Renilor”, „Scena Colindătorilor” sau „Magazinul lui Moş Crăciun”.
În perioada 20 – 29 decembrie, la Târgul „Poveste de Crăciun” va fi prezent un nou spectacol cu cai. Conceptul, semnat „Basme cu Cai”, este unul special: jonglerii cu foc, păsări de pradă, toate călare. Spectacolul are ca subiect povestea Zilei şi a Nopţii, pe când se luptau pentru supremaţie asupra pământului, înainte să se împace şi să împartă frăţeşte binecuvântările asupra omenirii.
În sălile de spectacole sunt programate 112 reprezentaţii cu titluri din repertoriul Operei Comice pentru Copii. Printre acestea se numără „Lacul Lebedelor”, „Răpirea din Serai”, „Poveste de Crăciun”, „Noapte la Veneţia”, „Heidi”, „Onix şi Barton” sau concertul special de iarnă pentru bebeluşi „Bubu Hohoho”, care aduce cântece şi colinde de Crăciun într-o atmosferă accesibilă celor mai mici spectatori.
Intrarea în cadrul târgului este gratuită, iar accesul la activităţile speciale se face pe bază de tichete, disponibile la punctele de informare din incinta Operei Comice pentru Copii. Costul unui tichet este de 3 lei.
Târgul „Poveste de Crăciun” va putea fi vizitat până pe 29 decembrie, după următorul program:
- 16.00-21.00 – vinerea şi pe 23 şi 26 decembrie;
- 10.00-21.00 – sâmbăta şi duminica
- 10.00-16.00 – 24 decembrie.
Pe 25 decembrie, târgul este închis.