În termen de un an, în România vor putea fi comercializate numai telefoanele mobile care au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT în toate rețelele mobile, prevede Ordonanța de Urgență (OUG) adoptată marți, în acest sens, de Guvern.
Prin adoptarea acestei ordonanțe se reglementează rolurile și responsabilitățile instituțiilor publice, precum și obligațiile furnizorilor privați de rețele publice de comunicații electronice în funcționarea Sistemului RO-ALERT, în mod similar celor asumate prin documentul de colaborare care a permis funcționarea până în prezent a sistemului, precizează Ministerul de Interne.
Potrivit actului normativ, mesajele de avertizare către populație vor fi transmise în baza informațiilor recepționate de IGSU de la autoritățile și instituțiile publice care monitorizează tipuri de risc și prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
În vederea transmiterii RO-ALERT, IGSU va elabora o procedură operațională privind stabilirea tipurilor de risc, a nivelului de gravitate și a structurilor responsabile pentru verificarea atingerii sau depășirii nivelului de gravitate al evenimentului prognozat ori produs, pentru care este necesară avertizarea populației.
Procedura se va aproba prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu avizul Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.
Serviciul de Telecomunicații Speciale este responsabil de implementarea măsurilor tehnice necesare pentru buna funcționare a Sistemului RO-ALERT, precum și a măsurilor tehnice de securitate cibernetică.
Mesajele RO-ALERT vor fi transmise prin intermediul rețelelor publice mobile de comunicații electronice către telefoanele mobile conectate la aceste rețele și aflate în zona vizată de manifestarea situației de urgență.
Mesajele transmise sunt de interes public, gratuite și conțin recomandări pentru adoptarea unor măsuri de autoprotecție de către persoanele aflate în zona vizată de manifestarea unei situații de urgență, în funcție de natura acesteia, fiind prioritare față de traficul de voce și date al utilizatorilor.
Raza de acoperire poate fi întreg teritoriul țării sau zonal, în funcție de aria teritorială aflată sub incidența acestor avertizări.
Furnizorii rețelelor publice mobile de comunicații electronice au obligația de a asigura distribuirea mesajelor, în toate tehnologiile mobile de acces disponibile, indiferent de formă și conținut, fără a modifica/altera conținutul acestora. Nu se vor percepe tarife sau alte sume de bani, indiferent de titlu, pentru transmiterea mesajelor RO-ALERT.
Primirea mesajelor prin RO-ALERT nu presupune introducerea numerelor de telefon într-o bază de date.
În termen de un an de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență privind operarea Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”, pe teritoriul României nu vor mai putea fi comercializate telefoane mobile, care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT în toate rețelele publice mobile de comunicații electronice.
Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT” a fost implementat în România printr-o Ordonanță de urgență din 2017, care însă nu a stabilit și condițiile de operare. Până acum, sistemul a funcționat în baza unui protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și patru furnizori de rețele publice mobile de comunicații electronice din România.
Recomandări despre modul de reacție și măsurile de autoprotecție care pot fi luate în timpul unei situații de urgență sunt disponibile pe Aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit pe AppStore și Google Play.