În 20, 21, 22, 25 și 26 mai, de la ora 20.00, au loc în Sala Pictura a TNB primele reprezentaţii ale spectacolului “Medeea, mama mea”. 

MMM. George Piştereanu, Ionuţ Niculae, Florentina Ţilea, Aylin Cadîr, Ilona Brezoianu, Mădălin Mandin (în spate) 3
<strong>George Piştereanu Ionuţ Niculae Florentina Ţilea Aylin Cadîr Ilona Brezoianu Mădălin Mandin în spate<strong>

Unul din cele mai inovative centre teatrale contemporane, dedicat cercetării şi explorării unor modalităţi complexe de expresie scenică, Teatrul Laborator Sfumato din Sofia, Bulgaria, condus de Margarita Mladenova și Ivan Dobcev, a prezentat în cadrul Festivalului Internaţional NETA, în toamna lui 2015, sub “pălăria” şi în organizarea Teatrului Naţional din Bucureşti, un incitant strigăt contemporan al mitului antic, “Medeea, mama mea”, de Ivan Dobcev, apreciat drept unul din cele mai interesante spectacole ale Festivalului.

Margarita Mladenova
<strong>Margarita Mladenova<strong>

 Inspirat direct din problematica acută a Balcanilor contemporani, textul, pus în scenă de aceiași doi regizori – Ivan Dobcev și Margarita Mladenova, revine acum la Naționalul bucureștean într-o versiune scenică susținută, de această dată, de tineri actori români.

Polifonic la toate nivelurile – al poveştii, al limbajului, vizual, muzical, provocatorul spectacol „Medeea, mama mea”, pornind de la un material de tip reportaj-documentar, se centrează pe istoria dureroasă a trei femei.

Alin Potop şi Ionuţ Toader MMM. 4
<strong>Alin Potop şi Ionuţ Toader<strong>

Dramatic joc al abandonului și al vânzării de copii, Medeea, mama mea este un semnal de alarmă privind pericolele lumii contemporane, pierderea valorii sacre a maternității, dezumanizarea și reducerea vieții la stadiul de supraviețuire. Se intersectează două tipuri de civilizații, cea a Europei occidentale cu aceea vitală, primitivă, seducătoare, crudă, vinovată și totodată naivă a Balcanilor.

MMM.1
<strong>în prim plan Ionuţ Toader in planul doi Florentina Ţilea Alin Potop Ilona Brezoianu Aylin Cadîr în planul trei Ionuţ Niculae George Piştereanu Mădălin Mandin<strong>

Spectacolul renumiţilor regizori bulgari de la Sfumato vă va impresiona prin duritatea faptelor, prin profunzimea investigaţiei, prin monologurile ce solicită la maximum capacitățile actoricești, prin ingenioasa scenografie, semnată chiar de Ivan Dobcev, dar și prin excelentele momente muzicale, vibrând de ritm și culoare (compozitor Assen Avramov).

Mădălin Mandin, Ilona Brezoianu, George Piştereanu, Florentina Ţilea, Aylin Cadîr, Ionuţ Niculae MMM.5
<strong>Mădălin Mandin Ilona Brezoianu George Piştereanu Florentina Ţilea Aylin Cadîr Ionuţ Niculae<strong>

În distribuţie: Alin Potop, Ionuţ Toader, Florentina Ţilea, Aylin Cadîr, Ilona Brezoianu, Mădălin Mandin, George Piştereanu, Ionuţ Niculae şi Bianca Drăgoi (vioară), Emilian Ciobanu (acordeon), conduşi cu mână sigură de cei doi regizori bulgari.

Bilete, la Casa de bilete a TNB, precum şi online, pe MyStage.ro.

regizorul Ivan Dobcev.la repetitie
<strong>regizorul Ivan Dobcev la repetitie<strong>
author avatar
Focus Magazin
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version