Radu Beligan s-a stins din viață. Teatrul, pe care l-a slujit cu generozitate peste 75 de ani din existența lui, e mai sărac cu un suflet și cu mii de personaje, jucate sau râvnite, cu mii și mii de cuvinte care se zbat în eter…
Robespierre în Danton
Actorul a plecat poate să mai dea o raită prin alte sfere, să-și întâlnească autorii îndrăgiți…
Să mai convingă și prin alte dimensiuni că asta-i Viața de Artist – trăiești cât timp mai poți să fii pe Scenă, să simți bucuria unui public venit la teatru să te vadă, să te-audă, să te creadă…
Romulus cel Mare
Şi-a dorit să joace până în ultima clipă şi soarta i-a surâs. Cea din urmă premieră a dat-o în această primăvară, la 97 de ani (performanţă rară în istoria teatrului mondial, inclusă ca atare în Guiness Book of Records!). Şi a fost Nemuritorul!
Nemuritor îl vor păstra generaţiile în memorie, fie că l-au văzut pe scenă, în roluri memorabile, în film şi în emisiuni de televiziune, l-au ascultat în piese radiofonice sau pur şi simplu îl zăresc în fotografii.
Prizonierul din Manhattan
A condus Teatrului Naţional Bucureşti între anii 1969 – 1990.
Soarta i-a rezervat nu doar o lungă şi minunată carieră, ci şi roluri în succese de anvergură.
Take Ianke și Cadîr
Dacă ar fi să amintim doar “Egoistul”, spectacol în care juca rolul omonim, şi care în decembrie 2015 împlinea 300 de reprezentaţii, adunate în 11 ani, sau „Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ion Popa, un alt succes intrat în legendă.
Marin Moraru Radu Beligan și Gheorghe Dinică în Take Ianke si Cadir
Naturaleţea sa proverbială dădea strălucire altui text în care partener îi era doar…„Contrabasul”, de Patrick Suskind.
Pe scena TNB a fost şi Guglielmo – „Numele trandafirului” de Umberto Eco, Actorul în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, Bătrânul din „Cotletele” de Bertrand Blier, Domenico – „Filumena Marturano” de Eduardo De Fillippo, Romulus – „Romulus cel Mare” de Friedrich Dürrenmatt, Chereea în „Caligula” de Albert Camus, Robespierre în legendara montare cu „Danton” de Camil Petrescu, Richard al III-lea din „Richard al III-lea” de William Shakespeare, Mel – „Prizonierul din Manhattan” de Neil Simon, Mayer Bayer – „Simfonia patetică” de Aurel Baranga, Filipetto – „Bădăranii” de Carlo Goldoni, Profesorul – „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, Elwood P. Down în „Harvey” de Mary Chase, Dandanache din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Dr. Smil – „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Rică Venturiano – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale – între multe, multe alte roluri, întruchipate aici, sau pe alte scene din Bucureşti şi din ţară.
Cu Gheorghe Dinică în Numele Trandafirului
A lucrat cu mari regizori ca Soare Z. Soare, Ion Sava, Ion Şahighian, Victor Ion Popa, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Horea Popescu, Ion Cojar, Alexandru Finţi, David Esrig, Moni Ghelerter, Mihai Berechet, Lucian Giurchescu, Vlad Mugur…
A regizat el însuşi cu mână sigură, atent la detaliile psihologice ale personajelor şi la subtilităţile textului. A fost un spirit rafinat, un artist pretenţios faţă de sine şi faţă de cei din jur, oameni din teatru, familie şi societate. A scris cărţi şi a susţinut conferinţe pe teme teatrale.
Radu Beligan Rica Venturiano
Profesor la Institutul de Teatru şi Film, din 1950 până în 1965, Director al Teatrului de Comedie între anii 1961 – 1969 (unul din rolurile cele mai importante pe care le-a jucat pentru scenă, dar în afara ei), despre cariera acestui titan al teatrului se va vorbi mereu, cuvintele nefiind niciodată suficient de elocvente, de cuprinzătoare.
A fost unul din cei mai cunoscuţi dar şi mai recunoscuţi dintre actorii români în lumea mondială a teatrului.
Prizonierul din Manhattan
Preşedinte activ, din 1971 şi apoi, din 1977 – Preşedinte de onoare pe viaţă al Institutului Internaţional de Teatru, co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO: 1971 – 1978, membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet – directorul general al artelor şi literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franţei, Membru al Academiei Le Muse din Florenţa, maestrul Radu Beligan pentru public, pentru colegi era « Meşterul ». Iar pentru posteritate, pentru lumea internaţională a teatrului şi pentru Guiness Word Records – „Cel mai longeviv actor de teatru în activitate”, recunoaştere primită în anul 2013.
Steaua fără nume
Pentru cariera lui prestigioasă a fost răsplătit cu numeroase premii şi distincţii, între care: Ordinul Naţional „Steaua României” în gradul de „Mare Cruce” cu însemn pentru civili, 2008, Premiul de Excelenta UNITER, Gala Premiilor UNITER 2008, Membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaştere a activităţii în domeniul artei, 2004. A fost decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan , în 2003 – Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.
Cu George Motoi în Richard III
A primit Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru, 2002. În acelaş an, Preşedintele Franţei, Jacques Chirac a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, în 1998 primea PRIX 14 JUILLET al Ministerului de Externe din Franţa. În 1997 – Premiul Academiei Române. În 1994 – Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu” din Iaşi, iar în 1980 – Premiul Academiei „Le Muse” din Florenţa.
Corpul neînsufletit va fi expus sâmbătă, 23 iulie 2016, între orele 10-13, pentru un ultim omagiu, în Foaierul Sălii Mari a Teatrului Național ”I.L.Caragiale”.
Înmormântarea va avea loc în aceeași zi la Cimitirul Bellu.
Și totuși… Actorii nu mor niciodată.
Ei trăiesc în memoria noastră, adăugând vieții, dincolo de atâta experiență, un surâs, o șoaptă, un chiot de veselie …nemuritoare!
Zâmbetul Meșterului Beligan, în – Doamne, câte ipostaze! – va dăinui…
Zâmbetul lui ne dăruiește, încă o dată, curajul de a trăi și a spera.
