În București au loc, marți, 16 percheziţii la sedii de firme şi domiciliile unor suspecţi, într-un dosar de înşelăciune prin efectuarea de analize medicale cu rezultate falsificate şi vânzarea de aparatură medicală neomologată.
Peste peste 120 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare, în cadrul unui dosar penal, 16 mandate de percheziţie domiciliară la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice şi la domiciliile mai multor suspecţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, vor fi puse în aplicare 15 mandate de aducere, audierile urmând a se efectua de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Poliţiştii susţin că, în perioada 2017 – 2020, mai multe persoane vătămate ar fi fost înşelate de către reprezentanţii unor societăţi comerciale, care, după atragerea persoanelor vătămate prin promisiunea efectuării unor analize medicale gratuite, le-ar fi indus în eroare prin prezentarea unor rezultate care atestau o stare precară de sănătate.
Ulterior, ar fi profitat de starea de tulburare creată şi ar fi determinat persoanele vătămate să achiziţioneze, în vederea ameliorării ipoteticelor afecţiuni, aparate comercializate la preţuri nejustificat de mari raportat la preţul de achiziţie al acestora.
Aparatele respective nu se aflau pe lista dispozitivelor medicale ale Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), iar societăţile comerciale nu aveau angajaţi cu studii medicale sau aviz de practică în medicina complementară. În cazul în care persoanele vătămate doreau rezilierea contractului, acestea ar fi întâmpinat mari greutăţi în recuperarea sumelor de bani achitate cu titlul de avans, arată sursa citată.