Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă pentru 3 dintre cei 9 agenţi de la Secţia 16 Poliţie din Capitală care au torturat doi tineri, pe care i-au dus pe un câmp și i-au bătut, apoi i-au abandonat.

Procurorii au deschis dosarul penal, după 6 luni de la fapte, când cazul a apărut în presă.

Anchetatorii au reținut 8 dintre cei 9 polițiști, dar judecătorii nu au decis arestarea preventivă a tuturor.

Alți 3 polițiști au foat plasați sub control judiciar, pentru 60 de zile, iar faţă de unul nu a fost luată nicio măsură preventivă.

Decizia nu este definitivă.


Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cel de-al 9-lea poliţist este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru complicitate la tortură.

În septembrie 2020, doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără temei.

Unul dintre tineri a reclamat faptul că poliţiştii i-au pus cătuşe la mâini şi l-au lovit cu bastoanele, cu pumnii şi picioarele, după care l-au băgat într-o dubă a poliţiei şi l-au dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde ar fi fost torturat.

Procurorii susţin că, pe 1 septembrie 2020, în jurul orelor 01,45, agenţii de la Secţia 16 au organizat un filtru în zona străzii Calea Şerban Vodă din Bucureşti, context în care au fost abordaţi de persoanele vătămate G.M.I. şi G.T.N., care le-au adresat reproşuri cu privire la nepurtarea măştilor de protecţie.

„În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproşurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinţei sale pe un teren viran situat la periferia municipiului Bucureşti, Sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi tălpilor. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante. În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate. După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran”, spun procurorii.

În acelaşi timp, alţi doi agenţi l-au încătuşat pe celălalt tânăr şi l-au încuiat într-o autospecială de poliţie, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi l-au transportat apoi în zona Zeţari din Bucureşti, Sectorul 5, unde l-au abandonat pe o stradă întunecată.

În cauză, cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Întrebat de jurnaliști pe acest subiect, ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat:

„Este inadmisibil să ai un astfel de comportament tu, care îmbraci uniforma de poliţist. Sigur că va urma o anchetă, vom vedea exact care sunt probele, dar dacă fie şi unu la sută din ceea ce s-a spus în spaţiul public este adevărat, aceşti indivizi nu fac cinste uniformei de poliţişti. (…) Şi nu voi accepta niciodată să se pună semnul egal între derapaje de genul celui de la Secţia 16 şi o instituţie fundamentală a statului român, cum este Poliţia Română”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version