Curtea de Apel București a hotărât condamnarea definitivă a 3 agenți de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Roșiorii de Vede – IPJ Teleorman, pentru primirea ca mită a unor sume de bani cuprinse între 50 și 200 de lei de la conducătorii auto, pe care i-au oprit în trafic în urma unor abateri comise de aceștia, dar nu i-au sancționat.
Conform probatoriului administrat, faptele au fost comise în perioada august – noiembrie 2017, potrivit DGA.
„În cauză, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Teleorman, sub coordonarea procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, au efectuat cercetări, în urma cărora, la data de 23 aprilie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată a celor 3 agenți de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual”, se arată în comunicatul transmis redacției.
Iată cine sunt cei trei condamnați penal:
- inculpatul Pîstae Mitică Ciprian, agent de poliție rutieră, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu la pedeapsa de 2 ani și 7 luni ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, pe un termen de 4 ani, cu obligația de a presta și muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Roșiorii de Vede, pe o perioadă de 100 de zile;
- inculpatul Sionel Cornel Gabriel, agent de poliție rutieră, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu obligația de a presta și muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Roșiorii de Vede, pe o perioadă de 100 de zile;
- Tumbea Alexandru Ștefan agent de poliție rutieră, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, pe un termen de 4 ani, cu obligația de a presta și muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Roșiorii de Vede, pe o perioadă de 100 de zile.
Instanța a dispus, ca pedeapsă complementară, interzicerea mai multor drepturi ale inculpaților, printre care și acela de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii.