Cinci profesori de liceu din Drobeta-Turnu Severin care au pretins și primit mită de la 30 de elevi pentru a-i ajuta să promoveze fraudulos bacalaureatul în anul 2013 au fost condamnaţi definitiv de magistraţii Curţii de Apel Craiova, după 6 ani de proces, la pedepse cu suspendare cuprinse între 6 luni şi 3 ani.

„Instanţa a hotărât condamnarea definitivă a 5 inculpaţi, respectiv Arbănaşi Marius, Tomoescu Paula Loredana, Arbănaşi Diana Loredana, Arbănaşi Ofelia şi Moraru Gabriela, la data săvârşirii faptelor, profesori la diferite licee din Drobeta-Turnu Severin, la pedepse cu suspendare cuprinse între 6 luni şi 3 ani, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale”, informează miercuri Direcția Generală Anticorupție (DGA).

Cei cinci profesori implicaţi în organizarea, susţinerea şi corectarea lucrărilor de Bacalaureat pentru sesiunea iulie 2013, au fost acuzaţi că, „în schimbul unor sume de bani pe care le-au pretins şi primit de la mai mulţi elevi participanţi în susţinerea probelor (circa 30 de persoane), şi-au traficat influenţa pe care o aveau sau lăsau să se creadă că o au pe lângă alte cadre didactice implicate în susţinerea probelor ori au procedat în mod direct la alterarea prin adăugare în lucrările scrise şi aflate spre corectare a unor răspunsuri corecte, favorizând prin aceasta pe cei interesaţi”, mai arată DGA.

Lucrările identificate ca fiind modificate la examenul de bacalaureat au fost anulate în totalitate sau în parte, “corespunzător reevaluării şi a notelor stabilite de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale unde acestea au fost trimise spre analizare”.

 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version