Șapte militari de la Baza Mihail Kogălniceanu şi un civil, au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, după ce au fost reţinuţi de procurorii militari pentru că au furat din unitatea militară 7 tone de combustibil – motorină şi kerosen.
Decizia judecătorilor de la Tribunalul Constanţa nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Unii dintre inculpaţi au cerut instanței, încă de la început, să fie plasați sub control judiciar, iar alții, să li se aplice măsura arestului la domiciliu. Astfel, ei ar putea contestadecizia instanței.
Aceasta este a doua anchetă a procurorilor care vizează furtul de combustibil de la Baza Kogălniceanu.
În noiembrie 2021, DIICOT a efectuat percheziţii într-o cauză vizând destructurarea unei grupări care fura motorină din Baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Procurorii susţineau că membrii acestei grupări au sustras diverse cantităţi de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unităţii militare din Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prejudiciul reclamat de Guvernul federal al SUA fiind de 2 milioane de dolari,