În caz că refuză să predea documentele, procurorul de caz poate fi acuzat de obstrucționarea justiției!

După trei încercări nereușite, Adina Florea, procuror-șef adjunct la Secția specială de anchetare a infracțiunilor din justiție, a emis miercuri o odonanță de ridicare înscrisuri de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), ce vizează dosarul Tel Drum, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este cercetat penal.

Dacă procurorii DNA refuză să predea documentele, pot fi acuzați de obstrucționarea justiției. Adina Florea invocă faptul că documentele din dosarul lui Dragnea îi sunt necesare în anchetarea unui magistrat.

Potrivit ordonanței de ridicare înscrisuri consultată de G4Media.ro, Adina Florea solicită din nou predarea dosarului nr. 986/P/2014, susținând că acesta constituie mijloc de probă în soluționarea unui dosar aflat pe rolul secției de investigare a magistraților cu nr. 1164/P/2018 și care ar viza un magistrat.

Adina Florea le-a transmis și un ultimatum procurorilor DNA pentru transmiterea dosarului Tel Drum: 22 februarie, adică două zile.

Deocamdată nu se cunosc detalii referitoate la dosarul 1164, invocat de procurorul Adina Florea.

Dragnea este urmărit penal din octombrie 2017, iar averea i-a fost pusă sub sechestru asigurător, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui  grup infracțional organizat, abuz în serviciu și deturnarea fondurilor europene (21 de milioane de euro, plus 30 de milioane de lei reprezentând cofinanțarea din bugetul de stat), în legătură cu favorizarea companiei în spatele căreia se află și i-a acordat contracte

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version