La aproaope două luni de la violențele jandarmilor comise împotriva protestatarilor pașnici la Mitingul Diasporei din 10 august, marți a fost reținut unul dintre agresorii jandarmeriței Ștefania.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București l-au reținut pe un tânăr acuzat că ar fi lovit un jandarm la protestul din 10 august, potrivit unui comunicat al instituției.
Anchetatorii au început urmărirea penală a lui I.L.G., acuzat de ultraj şi tulburarea ordinii și liniștii publice.
Procurorii susțin că I.L.G. a agresat un subofiţer de jandarmi, lovindu-l cu piciorul în spate, după ce înainte l-a tras de vesta de serviciu.
”Prin acţiunile violente comise asupra persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest”, mai susțin procurorii.
Iată întreg comunicatul transmis de Parchetul Capitalei:
“În cauza având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.L.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În data de 10 august 2018, inculpatul I.L.G., în timp ce se afla în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sector 1, în timpul unui manifestaţii publice, alături de numeroase alte persoane, a agresat un subofiţer de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-i o lovitură cu piciorul în regiunea spatelui, după ce în prealabil l-a tras de vesta de serviciu. Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest”.
Bărbatul va fi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă.