Femeia care şi-a aruncat bebeluşul pe jos în recepția unui hotel din Timișoara, după o criză de gelozie în fața soțului ei care voia să plece în oraș, a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Timiș, sub acuzația de tentativă de omor.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Violeta Filip, a declarat, luni, că inculpata G.E. este urmărită penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie – tentativă de omor comisă asupra unui membru de familie.

„În sarcina inculpatei s-a reţinut că în noaptea de 23 mai, în timp ce se afla în incinta Hotelului Reghina Blue din Timişoara, pe fondul unui conflict anterior avut cu concubinul său, în mod intenţionat aceasta l-ar fi aruncat din braţe pe băieţelul lor minor, în vârstă de două luni, pe jos, pe podeaua din parchet laminat din holul hotelului, acţiune violentă în urma căreia minorul a fost proiectat prin aer circa doi metri, iar în final a căzut şi s-a lovit cu capul de podea, producându-i în acest mod mai multe traumatisme, leziuni traumatice ce necesită 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa copilului”, declară Violeta Filip, într-un comunicat de presă.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care a fost comiterii faptei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version