Procurorul Adina Florea, propusă de ministrul Justiției, Tudorel Toader, să ocupe funcția de procuror-şef al DNA, a fost audiată, vineri, pentru a doua oară în ultimele 10 zile, deoarece ea candidează și pentru un post de procuror de execuţie în cadrul Secţiei speciale de anchetă a magistraţilor.
Florea a declarat, în faţa comisiei de audiere a CSM, că cele două candidaturi nu au legătură una cu alta şi că nu trebuie confundate.
“Candidatura mea pentru demnitatea de procuror şef DNA rămâne. Sunt în cursul unei proceduri. Cred în această candidatură, am credinţa că pot să aduc un plus la DNA astfel încât această structură din Ministerul Public să-şi aducă la îndeplinire obiectivele pe care le are în lupta anticorpţie. Dar candidatura pe care mi-am depus-o pentru această funcţie nu are nicio legătură cu candidatura pentru această secţie. Aceasta este de procuror de execuţie, ceea ce însemană că îmi doresc să instrumentez dosare, aşa cum am făcut şi la Constanţa, aşa cum fac şi acum, prin urmare nu cred că pot fi confundate cele două candidaturi”, a declarat Adina Florea.
Ea a precizat că magistraţii trebuie asiguraţi că soluţiile pe care le dispun nu sunt supuse presiunii întocmirii vreunui eventual dosar penal:
“Răspunderea penală este aceeaşi indiferent de calitatea noastră, a dumneavoastră ca judecător, a mea ca procuror. Privind restrospectiv, ar trebui să avem în vedere că este absolut necesar să asigurăm independenţa justiţiei, independenţa privită nu ca un scop în sine, ci ca o garanţie adusă cetăţenilor şi, în felul acesta, să asigurăm atât judecătorii cât şi procurorii de faptul că soluţiile pe care le dispun nu sunt supuse presiunii întocmirii vreunui eventual dosar penal. Cred că este absolut necesar ca răspunderea penală să fie atrasă în momentul în care suntem sesizaţi cu infracţiuni care se dovedesc printr-un material probator deosebit de riguros administrat. Este necesar ca răspunderea penală să fie antamată atunci când infracţiunile există, nu în sitaţia în care, atunci câbd dăm o soluţie, punem semnul egalităţii şi soluţie şi existenţa unei fapte penale”.
Florea a mai spus că erorile judiciare nu trebuie scuzate în niciun fel. “Erorile judiciare trebuie foarte bine analizate, trebuie să nu se mai repete, şi dacă acele erori judiciare judiciare, să antamăm cumva răspunderea celor care au produs acele erori judiciare, dar erorile judiciare nu pot scuza un demers, indiferent care este acel demers. Lupta anticorupţie rămâne unul dintre demersurile cele mai importante”.
Audierea ei a durat circa o jumătate de oră, față de două ore cât a fost pentru funcția de procuror-șef al DNA și pentru care a primit un aviz negativ, cu motivarea rușinoasă că nu are capacitățile cerute pentru o astfel de funcție.