Fostul premier PSD, Adrian Năstase, și soția lui, Dana, au pierdut la CEDO, joi, procesul cu România privind condamnările la închisoare pronunțate pe numele lor în dosarul Zambaccian, în dosare instrumentate de DNA.
Cei doi ar fi vrut niște despăgubiri de la stat – adică din buzunarele românilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi, în unanimitate, inadmisibile cererile depuse în cauza Năstase împotriva României (cererile nr. 46/15 şi 744/15), potrivit unui comunicat al tribunalului cu sediul la Strasbourg (Franţa). Decizia este definitivă.
Instanţa l-a mai condamnat luni pe Adrian Năstase la 5 ani de interzicere a unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea sumei de 1,8 milioane de lei de la soții Dana și Adrian Năstase.
Adrian Năstase a fost găsit vinovat pentru că a primit de la Irina Jianu, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, mai multe bunuri aduse din China pentru a-și mobila casa de la Cornu și vilele de pe strada Zambaccian și Christian Tell, București. Bunurile, în valoare de peste 600.000 de euro, ar fi fost cumpărate la cererea soților Năstase, în timpul vizitelor în China, și aduse apoi printr-o firmă a Irinei Jianu.
Obiectele, aduse cu acte false pentru a dota casele lui Adrian Năstase, ar fi fost oferite familiei fostului premier pentru a o numi și a o păstra pe Irina Jianu în funcția de șef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Năstase s-a plâns la CEDO de modul de constituire a completului de judecată şi a pus sub semnul întrebării imparţialitatea judecătorilor.
CEDO a decis, joi, că plângerile reclamanţilor au fost „în mod evident neîntemeiate” şi le-a respins în conformitate cu articolul 35, aliniatele 3 şi 4, al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.
Curtea a ajuns la următoarele concluzii cu privire la fiecare plângere:
- Camera de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a fost constituită conform normelor interne şi aplicarea lor nu a avut consecinţe care ar fi putut fi incompatibile cu scopul şi obiectul dreptului la „un tribunal legal” în cadrul înţelesului dat de Convenţia Europeană privind Drepturile Omului;
- Dubiile reclamanţilor legate de imparţialitatea completului de judecată care a judecat apelul nu au avut justificări nici subiective, nici obiective;
- Cerinţele unui proces corect nu au necesitat o nouă examinare a tuturor martorilor care nu fuseseră examinaţi de completul care a judecat apelul, astfel că principiul nemijlocirii nu fusese subminat;
- Nu a existat nicio aparenţă de încălcare a articolului 6 (dreptul la un proces corect) al Convenţiei, cu privire la presupusa utilizare a atragerii în capcană de către poliţie;
- În final, statul reclamat nu şi-a încălcat obligaţiile ce îi revin conform articolului 34 (dreptul la solicitare individuală) sau 38 (examinarea contradictorie a cauzei) al Convenţiei.
